Bun venit!

Dacă aș putea să le spun clienților mei un singur lucru, acesta ar fi: suntem pe acest drum împreună!

Din rolul de psihoterapeut sau de trainer, îmi ajut clienții să înțeleagă și să proceseze experiența umană astfel încât să-și trăiască viața din plin și cu sens. Ținta aceasta poate arăta diferit pentru fiecare dintre noi, așa că munca noastră împreună este întotdeauna o colaborare: eu sunt experta în psihoterapie, iar clientul este expertul în propria sa viață.

Atât din studiile mele, cât și din experiența mea am învățat despre calitatea vieții noastre că depinde puternic de calitatea relațiilor noastre. În relații învățăm să devenim oamenii care suntem. Din acest motiv, munca mea este centrată pe relații de mai multe feluri: relația cu noi înșine, cu persoanele care sunt importante pentru noi, cu grupurile din care facem parte.