Despre mine

Nu sunt perfect... Dar sunt de-ajuns. Carl Rogers

Îmi doresc să trăiesc într-o lume, pe cât posibil, autentică şi matură emoţional. O lume în care nu ne oprim din a descoperi cine suntem, cine sunt cei din jurul nostru, cum putem creşte împreună şi cum ne putem bucura de viaţă chiar şi atunci când calea pe care o avem în faţă nu este aşa cum ne-am dorit-o.

Caut să contribui la dezvoltarea unei astfel de lumi atât în viaţa mea personală, cât şi prin munca mea de psihoterapie, training sau voluntariat.


Studii universitare

2008 – 2011:
Studii de licenţă în psihologie
Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea din Porto

2005 – 2007:
Masterat cu tema „Incluziunea socială în Europa”
Universitatea de Vest din Timişoara


Formare profesională

2009 – prezent:
Program de formare în analiză tranzacţională
2015 – prezent: Centrul Physis pentru dezvoltare personală şi formare profesională, Timişoara
2011 – 2014: Yorkshire Training Centre International, Timişoara
2009 – 2010: International Center for Transactional Analysis, Timişoara

2009 – prezent:

Participare la conferinţe, şcoli de vară, alte cursuri de formare profesională:

  • Conferinţa Naţională de Analiză Tranzacţională (2009, 2011, 2012, 2014, 2015, 2016, Asociaţia Română de Analiză Tranzacţională)
  • Şcoala de vară „Arta psihoterapiei. Psihoterapie şi artă” (2015, Institutul de Terapie Familială şi Practică Sistemică DIANOIA)
  • Conferinţa „Trauma complexă şi tulburările disociative: elemente clinice de evaluare şi terapie” (2015, Asociaţia Europeană pentru Traumă şi Disociere)
  • Curs introductiv de Process Communication Model® (2010, Process Communication Romania)

Activitate

2013 – prezent:
Psihoterapeut practicant în analiză tranzacţională
Înregistrată la Colegiul Psihologilor cu codul RUP 15164
Cabinet înregistrat la Colegiul Psihologilor cu codul 1TM4712

Colaborări:

  • 2014 – prezent: Asociaţia Pro Psiho – promovarea sănătăţii mintale în România la nivel individual, la nivel familial şi la nivel de comunitate

2004 – prezent:
Organizare de ateliere şi grupuri de dezvoltare personală cu teme legate de: creativitate, gestionarea emoţiilor, lucru în echipă, comunicare în diverse contexte


Asociaţii profesionale

Fac parte din: