Mini carte de bucate psihologice

Când ți-e foame, ce mănânci? Când ți-e sete, ce bei?

Dar când ți-e foame la nivel psihologic, cu ce te hrănești?

Eric Berne a scris despre 6 tipuri de foame psihologică pe care le avem cu toții în diferite măsuri:

  • foamea de stimulare: nevoia de stimulare senzorială prin sunete, gusturi, atingeri, mirosuri;
  • foamea de recunoaștere: nevoia de a fi văzuți așa cum suntem;
  • foamea de contact: nevoia de căldură și contact cu alții, sub formă fizică și emoțională;
  • foamea de structură: nevoia de a ne umple și organiza timpul;
  • foamea de incident: nevoia de noutate, exaltare, entuziasm;
  • foamea sexuală: nevoia de contact și satisfacție sexuală.

Fiecare dintre ele este numită foame pentru că satisfacerea lor este esențială pentru starea noastră de bine și, mai mult de atât, pentru supraviețuirea noastră. Iar atunci când reușim să le alimentăm în moduri sănătoase, ne hrănim în acest fel sinele nostru autentic. De exemplu, în funcție de preferințele pe care le avem, ne putem obține stimularea printr-o baie caldă parfumată, recunoașterea cerând cuiva de încredere o părere despre ceva ce am creat, contactul printr-o îmbrățișare cu cineva drag, structura prin planificarea unei activități pe care o desfășurăm, incidentul printr-o ieșire spontană în oraș cu prieteni pe care nu i-am văzut demult, iar sexul prin acele activități erotice care ne aduc satisfacție.

Dar fiecare dintre noi are și anumite limitări pentru ce și cât din sinele nostru real ne permitem sau reușim să conștientizăm și să manifestăm. Hai să numim aceste limitări defense. Iar în funcție de defensele noastre, vom avea și restricții în satisfacerea unor nevoi psihologice. De exemplu, dacă am învățat că nu-i în regulă să simt sau să arăt tristețe, nu voi ajunge să primesc recunoaștere și alinare pentru stările mele de tristețe autentică și ele vor rămâne să băltească undeva înăuntrul meu, dincolo de suprafață, pregătite să se reverse când au ocazia. Sau, dacă nu mi-am dezvoltat încrederea în capacitatea mea de a gândi, s-ar putea să nu îmi folosesc mintea pentru a-mi structura activitățile și să ajung, astfel, să acționez într-un haos care mă obosește. Sau, dacă trăiesc cu o credință profundă că lumea din jur e periculoasă iar eu nu sunt în stare să fac față pericolelor, probabil voi evita foarte mult experiențele noi și voi trăi o viață plictisitoare, fără incidente.

Iar atunci când o foame esențială nu e satisfăcută suficient cu hrană sănătoasă, instinctul de supraviețuire ne va da ghes să încercăm umplerea golului cu altceva, de obicei cu junk food, adică cu acțiuni care ne aduc ceva substitut de hrană, dar ne și fac rău – fie prin auto-vătămare, fie prin vătămarea altcuiva, fie prin desprinderea de realitate. În plus, aceste forme de hrană ne alimentează defensele, nu sinele real. În exemplele anterioare, s-ar putea să îmi înec tristețile în alcool; așa îmi obțin o liniștire momentană a emoției nedorite, dar nu ajung să o trăiesc într-un mod în care ea să-și urmeze cursul firesc și să se dizolve de la sine. S-ar putea să îmi petrec mult timp într-o lume virtuală, dând scroll pe telefon cu mintea absentă, pentru a evita anxietatea pe care mi-o provoacă haosul în care trăiesc. S-ar putea să mănânc de câte ori simt plictiseală, chiar dacă sunt deja sătulă.

Și uite așa putem vedea de ce, atunci când încercăm să renunțăm la un obicei nesănătos, de obicei nu e suficient să nu mai mâncăm junk food, ci e nevoie să ne și asigurăm hrana sănătoasă. Pentru că altfel nu facem decât să ne înfometăm psihologic. Așa că niște întrebări de la care putem porni despre obiceiul dăunător sunt „Ce ingrediente importante pentru mine îmi aduce? (E o sursă de stimulare / contact / incident / etc.?)” și „Cum altfel aș putea să îmi procur acele ingrediente?”

Dacă te uiți în felul acesta la nevoile tale, care-i meniul tău obișnuit? E ceva din el ce ai schimba? Dacă da, cu ce ai înlocui ceea ce vrei să elimini?

Text publicat în 03-12-2018